Figurine personalizate, pentru cupluri care își unesc armonios meseriile!

figurine personalizate

Știm prea bine că iubirea vine indiferent de circumstanțe, și că ne lăsăm uniți de sentimente chiar și în cele mai ciudate situații. De la oamenii care au apelat la noi am învățat că nu contează ce meserii avem sau cu ce preocupări ne ocupăm timpul, fiecare diferență ajunge să ne unească la un moment dat.

Cuplul de mai sus este format dintr-un ofițer de poliție și o farmacistă. Ne-au inspirat cu o poveste de dragoste frumoasă și impresionantă. Îndrăgostiții noștri au două meserii frumoase, care se pot îmbina perfect pentru a-i ajuta pe cei din jur.

Echipa Deliciu Mic a creat, de-a lungul timpului, figurine personalizate pentru cupluri cu meserii foarte diverse. Pentru că oamenii își iubesc meseriile și se mândresc cu ceea ce fac, au ales adesea să pună pe tortul de nuntă o imagine extrem de realistă a ceea ce înseamnă relația de cuplu. Astfel, am ajuns să primim din ce în ce mai multe cereri pentru astfel de figurine personalizate.

Clienții noștri au fost întotdeauna foarte mulțumiți de rezultate și s-au regăsit perfect în ceea ce am creat pentru ei. Majoritatea s-au întors la noi, după primii ani de căsătorie, pentru a le realiza și alte tipuri de figurine personalizate. Pentru asta le mulțumim și le mărturisim că ne impresionează fidelitatea lor și că tocmai de aceea, le-am devenit și noi extrem de fideli.

Haideți și voi! Veniți și spuneți-ne povestea voastră, iar noi vă promitem că vă vom oferi cele mai frumoase și reprezentative figurine personalizate. După ce vă ascultăm povestea, ne este foarte ușor să vă creăm figurinele ideale. Nu uitați că ne hrănim cu poveștile voastre de iubire, iar ele ne sunt izvor de inspirație pentru creațiile viitoare.

Vă așteptăm pe deliciumic.ro! Veți găsi aici exemple din ceea ce realizăm. De asemenea, dacă aveți idei cu alte obiecte pe care le putem personaliza, suntem deschiși la noi provocări!

Advertisements

Figurine de tort amuzante

This gallery contains 4 photos.

Figurine tort nunta Mire si Mireasa (varianta CUTE)   Figurine tort nunta Mire si Mireasa (varianta CUTE)   Figurine tort nunta Mire si Mireasa (varianta CUTE)   Figurine tort nunta Mire si Mireasa  & Pozele inspirationale (varianta CUTE)

Figurine de tort pentru nunta PERSONALIZATE

Figurine de tort pentru nunta PERSONALIZATE

Figurine de tort pentru nunta – Mirele cu palarie, tine in mana o torta aprinsa, iar mireasa, asemenea unei zane, poarta aripi multicolore.   Figurine de tort pentru nunta – Mirele cu palarie, tine in mana o torta aprinsa, iar … Continue reading

Nissan in miniatura – Figurine tort nunta

Nissan in miniatura – Figurine tort nunta

Figurine de tort pentru nunta Mire si Mireasa nedespartiti de Nissan-ul in miniatura   Figurine de tort pentru nunta Mire si Mireasa nedespartiti de Nissan-ul in miniatura   Figurine de tort pentru nunta Mire si Mireasa   Figurina handmade personalizata: … Continue reading

Cadouri de Craciun

This gallery contains 69 photos.

Sosete personalizate si Glob Personalizat cu “Toata Familia” Soseta personalizata cu Portativ, cheia sol si note muzicale Soseta personalizata cu om de zapada Soseta personalizata cu Stropitoare Soseta personalizata cu Briosa – Cupcake Soseta personalizata cu Bicicleta Soseta personalizata cu … Continue reading

Cadouri personalizate- Cadou de nunta – Figurine tort nunta

This gallery contains 5 photos.

Figurine de tort pentru nunta – Mire si Mireasa aacesorizati in nuante de mov-lila Figurine de tort pentru nunta – Mire si Mireasa aacesorizati in nuante de mov-lila Figurine de tort pentru nunta – Mire si Mireasa aacesorizati in nuante … Continue reading

This gallery contains 5 photos.

Figurine tort nunta – Mire si Mireasa. Figurinele de tort sunt realizate din pasta polimerica, au aproximativ 12-13 cm inaltime si 10 cm diametrul bazei.   Figurine tort nunta – Mire si Mireasa. Figurinele de tort sunt realizate din pasta … Continue reading

Cadou de Botez & Nunta Figurine personalizate

This gallery contains 5 photos.

Figurina tort Botez & Nunta – O figurina de tort ce reprezinta mirele, mireasa si bebelusul lor drag, create special pentru un eveniment dublu: Nuna & Botezul fetitei   Figurina tort Botez & Nunta – O figurina de tort ce reprezinta mirele, … Continue reading

Cadouri de nunta – Cadouri personalizate – Figurine de tort Mire si mireasa

This gallery contains 4 photos.

Figurine de tort pentru nunta – Mire si mireasa cu accesorii mov   Figurine de tort pentru nunta – Mire si mireasa cu accesorii mov   Figurine de tort pentru nunta – Mire si mireasa cu accesorii mov   Figurine … Continue reading

Lumanari botez – nasturi multicolori

This gallery contains 5 photos.

Lumanare de botez pentru fetite – nasturi multicolori pastel Lumanare de botez pentru fetite – nasturi multicolori pastel Lumanare de botez pentru fetite – nasturi multicolori pastel Lumanare de botez pentru fetite – nasturi multicolori pastel Lumanare de botez pentru … Continue reading